S3my(zeul) si gandurile sale.

Gandurile unui zeu

Archive for the ‘manele’ Category

Ghidul Bobocului Liceean

Posted by s3my pe mai 12, 2008

Drag elev de clasa a 8-a, ai emotii nu? Stai linistit, nu e mare mare chestie acest examen, am trecut multi prin el, printre care evident si eu, si chiar iti pot spune ca a fost mult , mult mai usor decat ce-am crezut ca va fi.

Ce pot sa zic… ar cam fi cazul sa te gandesti clar la ce liceu ai de gand sa dai si la ce profil, si nu uita ca la liceu, studiezi profilul mult mai intens decat apa chioara din gimnaziu.

Daca ai fost prost ca mine si ai tocit din greu ptr capacitate, te rog, nu fi dezamagit, cel putin 25% din cei care vor promova vor plati pentru o nota mare, dar nu-i nimic, ai timp sa te razbuni in liceu.

Intalnirea cu noii colegi din liceu, e uneori grea, si daca esti o fire mai emotiva, asemeni mie , poti fi foarte usor intimidat de persoanele pe care nu le cunosti, asa ca este obligatoriu sa-ti cumperi niste ochelari de soare, ca sa nu mai fi sfidat de privirile rautacioase ale celor din jur. Nu uita ca se poarta acum ochelarii care au circumferinta lentilei foarte mare, stil musca/ libelula. Ti-as putea recomanda ceva din aceste modele: 1,2

De asemeni, uneori e greu sa faci cunostinta cu noi persoane, mai ales ca de cand cu messul, ai cam uitat cum e sa porti o conversatie care sa nu inceapa cu asl pls , cu o persoana pe care o vezi pentru prima oara in viata. Dar nu conteaza, eu sunt aici sa te ajut, uite, telefonul mobil : nu numai ca poti tine legatura cu prietenii vechi, dar il poti folosi pentru a impresiona viitorii prieteni, sau de ce nu, il poti tine la ureche in clasa, prefacandu-te ca vorbesti la el, doar ca sa nu te vada lumea ca esti prost si stai degeaba. Recomandari de mobile 1 2 3. Eventual, recomand sa atasezi un abtibild cu pretul, ca sa se lamureasca si rocherii jegosi si tocilarii care n-au treaba cu mobilele , ce valoare are mobilul tau, implicit tu.

Dar stai! Treaba inca nu e gata, trebuie sa ajungi popular in liceu ca deh, asa e la americani. So? Care-i problema? Cumpara-ti aparat de fotografiat, si fa poze mama. Ti-ai cumparat placinta de la magazin ? Poza coae, o pui pe hi5. Ai luat primul tau 2 din viata la matematica ? Neaparat poza, hi5. Ai dat cu piciorul intr-o pisica? Poooooza, o pui pe hi5. Si nu in ultimul rand, da la toti cei 300 de oameni din lista ta de mess, mass cu hi5-ul tau, dar fi atent sa dai massul mai ales la persoanele care sunt online, ca sa fii sigur ca citesc si afla de tine. [ In plus, chestia cu massul te ajuta, ar fi cam ... singura conversatie care ai face-o cu cel putin 1/4 din persoanele din lista]

Pozele nu ies? Stai coae c-avem solutii.

  • Daca esti baiat, trebuie sa ai firma pe tine. D&G; Armani; etc. orice ar fi, trebuie sa ai mult sclipici pe tine, si cat mai multe embleme de firme scumpe. Daca nu ai asa ceva, nu conteaza, modifici poza in paint si pui acolo numele firmelor la care visezi, eventual mai adaugi si-o mana de sclipici pe poza + niste stelute, si poza e gata. Dar stai, e nevoie de diversitate, asa ca , trebuie sa iti pozezi si brandul, si abdomenul, si nu in ultimul rand, e absolut necesara o poza cu banii ( preferabil valuta : Euro!)
  • Daca esti fata, e umpiculet mai greu: trebuie sa faci mai multe poze deoarece trebuie sa pui pe hi5 fiecare articol din garderoba ta, sa vada celelalte colege tAl3ntul t4u shukar, nu ? Pai ce plm! In plus, trebuie neaparat sa ai versuri pe poze, versuri gen : ” Mai ranit si nu te m-ai iubesc. Mai inselat si nu vreau sa t-e iert.” Sa nu uiti ca trebuie cel putin o poza in care sa-ti arati sanii, iar daca sanii tai sunt… cosuri, iti arati curul, sau picioarele, daca nici d-astea n-ai, fi linistita, tot o sa se gaseasca nista baieti sa-ti zica in commenturi ca esti frumoasa. Cam asta este ghidul de inceput al bobocului liceean, daca respecti pasii astia, vei ajunge mai mult ca sigur sa stii sa te descurci singurel/ singurica dupa aceea. Iti urez mult succes >:D

Posted in cocalari, manele, prostie | 4 Comments »

Lipsa de responsabilitate a parintilor

Posted by s3my pe aprilie 30, 2008

Deja m-am saturat de atata prostie adunata in persoanele care ii educa pe apartenentii generatiei urmatoare : parintii. Ptr cei care intreaba : inclusiv parintii mei.
Majoritatea din noi numim copii de acum ” generatia urmatoare”; cei in care speram noi atat de mult ca vor schimba tara si vor aduce pace si prosperitate in lume. Dar sunt anumite motive care pe mine unul ma fac sa ma indoiesc de asemenea aberatii :

Daca ne holbam 30 minute pe youtube, vedem 15 mii de filme cu cocalari, alte 10 mii de filme cu “bazati” inca 5 mii cu prosti, si alte 2 mii cu figuranti. Daca stam totusi putin sa ne gandim , majoritatea excrementelor organice mentionate mai sus, au peste 10 ani, deci au trecut deja de mult de faza in care nu mai stiu ce e bine si ce e rau, dar… ei aleg maneaua, ei aleg prostia, din vina cui ?

Pe strada… pana si daca mergem pana la magazinul de la colt sa luam o paine, e mica probabilitatea sa nu intalnim un “gigolo italiano” pe strada sau un specimen asemanator cu ce vedem pe cocalari.com

Si? A cui vina e asta ? Normal ca-i a parintilor, era datoria lor sa-i invete pe micii handica… pardon, copii , pe micii copii ca valoarea unui om nu sta nici in banii care-i au, nici in hainele pe care le poarta si nici in masinile pe care le conduc. Mai mult decat atat, parintii din ziua de azi considera ca a creste bine un copil inseamna doar a-i asigura o stare materiala buna , una din cele mai mari tampenii care le-am putut auzi, fiindca din astfel de copii rezulta doua tipuri de oameni : cocalarul sau… copilul fara parinti , izolat de lumea inconjuratoare sau razvratit.
O alta imbecilitate majora a parintilor e … lipsa de implicare in viata unui copil. 3 ani de zile m-au terorizat niste vecine de la bloc, un gen de ” mame model ” care ieseau cu copii afara. Personal n-am nimic cu scosul copiilor afara, dar se pare ca eu si ele avem cu totul alte conceptii despre a iesi cu copilul de 2-3 ani sa se joace. ( vom folosi X ptr a … exprima un nume) X nu te murdari! X nu te duce acolo! X hai vino si stai jos [ langa mine care fumez] X nu te duce acolo ca te papa godzila [ ce mama tampita poate sa-i zica asa ceva copilului ei ? chiar am auzit intr-o zi asa ceva] The point ? Mai bine-ti ti copilul in casa, legat de calorifer decat sa-l “scoti ” afara si sa-l pui sa stea… jos, sa nu se murdareasca etc etc etc. Daca tot esti parinte, si tot iesi cu el afara, stai drecu langa el, si ai grija mereu ce face, nu sta sa fumezi tigari in continu discutand cu celelalte mamici model ce-a mai facut Alejandro cu Emanuela. Si pentru numele lui dumnezeu, cand ii spui copilului tau sa nu faca o chestie explica-i pe intelesul lui de ce nu e bine sa faca chestia aceea, in niciun caz ” ca te papa godzila ” sau ” ca e cah “

De asemeni , exista si acea categorie de parinti carorare le place sa ” se spele pe maini ” exemple :

- copilul nu invata : ii da bani de meditatii si gata, crede ca totul va fi frumos si roz de acum incolo , boracul nu va cumpara tigari, si nici nu-i va cumpara fetei cocktail de 10 ron , si… sa presupunem ca acel elev chiar se duce la meditatii… va zic cu certitudine ca nici 20% din parinti nu se intereseaza dupaia “ce dracu” face copilul lor la meditatiile alea handicapate.
- copilul e neascultator, face ceva ce nu trebuie : pac, e pedepsit, si uite asa toata lumea e impacata. Serios? Nu cred. Ce-l va determina pe acel copil sa nu repete greseala ? Frica de pedeapsa ? Probabil, dar ajungem la o varsta de +12-14 ani cand respectivul copil cu toate ca stie ca va fi pedepsit daca-i prins, tot va face o chestie aiurea. Rezultatul ? Desigur! Pedeapsa, il pedepsim si devine copil model. Pe naiba, degeaba e pedepsit daca nu incearca nimeni sa inteleaga din ce motive face respectivul copil acele lucruri gresite. Dar… e mult mai comod sa dai 5 pedepse decat sa te chinui 5 luni sa-ti intelegi copilul.

Rezultate ? Copii scapati de sub control, parinti nefericiti , nemultumiti , indreptarea de neoprit a romaniei spre groapa cu excremente. Super , nu ?

Ps: cand am zis copil m-am referit la orice “chestie” care traieste , si are parinti, indiferent de varsta.

Posted in cocalari, manele | 3 Comments »

MA ENERVEAZA : Pokemoancele semifabricate

Posted by s3my pe februarie 9, 2008

Prima problema : ce-s alea “pokemoance semifabricate”, nu?
O pokemoanca (pokemonitza, ca s-o alint) semifabricata e o fata cam ca toate fetele (spun asta pentru ca sunt din ce in ce mai multe). Aceasta fata are cateva trasaturi definitorii, si anume :

1. Varsta cuprinsa cam intre 13 si 15 ani, adica exact pubertatea, perioada cea mai confuza a vietii, ceea ce o face pe fetita noastra sa fie paralela cu realitatea si sa se invarta aiurea intr-o ceata morala (poate chiar si fizica…).

2. Domnisoara in cauza e „blecheritza”. Adica se autodeclara metalista suparata si pretinde ca asculta numa’ black metal si death si gore si….si nimic. Pentru ca defapt ea a ascultat doar vreo cateva melodii „creidel” (Cradle of Filth) si si-a tras si tricou tot cu ei si voila! : e mare metalhead. Semifabricata inca are impresia ca Children of Bodom e black si declara ferm in public cum ca formatii precum Nightwish sau Leave’s Eyes sunt „vai! prea sissy”, desi habar n-au cum suna, in timp ce acasa ea inca plange pe Evanescence. Pana mai ieri asculta Rihana sau cum dracu s-o fi scriind numele aleia.

3. Tinuta specifica. Pai trebuie sa se ridice cumva la statutul de „blecheritza” si prin aspect. Mai exact ea poarta NUMAI negru, mai ales rochii lungi sau chestii mulate (negre desigur). La acestea adauga accesorii de genul bratari de piele cu tinte, pentagrame (desigur fara sa stie ce-s alea defapt), tepi si mai stiu eu ce alte chestii care s-o faca sa arate cat mai „mean-girl”. Ultimul trend e sa-si vopseasca parul cat mai negru posibil. La final arata ca un fel de clovn de Halloween. Acasa insa se imbraca pe cat posibil de normal si colorat. De ce? Pai ca sa nu banuiasca nimic mami si tati. :D

4. Domnisoara noastra in public fumeaza si consuma alcool (chiar daca i se face rau de fiecare data si vomita prin baia barului). De ce? Simplu. Ca sa para cat mai matura si mai…interesanta. Interesanta pentru cine? Vedem la punctul 5.

5.  Semifabricata doreste sa atraga baietii. Ca doar nu degeaba depune toate eforturile anterior mentionate. Dar, bineinteles, nu orice fel de baieti. Ea are o preferinta pentru „blecheri”. I se umfla instantaneu ego-ul cand e bagata in seama de tipi metalisti. Uneori acestia ii fac si avansuri, iar ea se simte si mai interesanta. Care e defapt motivul pentru care ei sunt interesati de ea? Simplu. Ea e prea proasta si prea naiva sa-si dea seama ca vor doar s-o…..(va dati voi seama). In principiu pe ea nimeni n-o ia in serios.

6. (asta e partea mea preferata) Pokemonitza mea e artista. Dap…mare artista mai e, manca-o-ar mama pe ea. Ea scrie. De obicei versuri, pentru ca sunt mai „cul”. Versuri pline de pesimism in care sare sangele cu galeata pe pereti, sau prin cimitire, versuri in care ea e victima absoluta si intreaga lume e impotriva ea. Asa zisele ei „poezii” sunt niste ingramadeli amorfe de cuvinte „cul” aruncate pe foaie de’am’boulea, fara nici un fel de sens sau idee poetica. Doar bullshit. Ea nu are nici un fel de talent, ii mai lipseste si cultura, in principiu nu prea e in stare sa faca mai nimic.

7. Eh…poate nu chiar nimic….(vezi punctul 5) :D >:)

P.S. Nu, nu ma refer la cineva anume. Ma refer la o intreaga categorie de pitzipoance, specie din care cunosc multe exemplare. Lor nu le doresc moartea (cum i-o doresc vecinei mele). Pentru ca, daca ele mor, eu de cine imi mai bat p….? :P

Posted in emo, manele, nox, pokemon, prostie | 17 Comments »

MA ENERVEAZA : Vecina de la 3

Posted by s3my pe februarie 8, 2008

Deci. Eu stau la etajul 4. Fix sub camera mea isi are locasul (camera) scumpa mea vecina de la 3, “persoana importanta, nu spui cine” (spun doar ca este eleva in clasa a-10-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea). Se poate deduce ca aceasta copila are vreo 16-17 anisori. Mie imi este foarte simaptica si o iubesc foarte mult pe vecina mea. Acu’ sa va explic si de ce :

1. Vecina mea canta. Da, e mare cantareata vecina asta a mea. Si vocea ei este atat de dulce si de suava ca a unei matze anemice si ragusite, ba chiar mai rau. Si canta vecina mea intr-o veselie, desi are la fel de mult talent muzical cat un stalp de telegraf. Acum problema nu ar fi asta, ca nu toti ne-am nascut Maria Callas sau Pavaroti, unii mai sunt si afoni (cum e vecina mea), adevarata problema e cea de la punctul 2.

2. Vecina mea canta…dar nu oricum si mai ales nu oricand. Vecina mea canta in zile de week-end si in vacante, avand o afinitate pentru orele 7-8 dimineata. Eu la ora aia dorm, in zilele mentionate. Si urasc sa fiu trezita din somn de’am’boulea. Mai ales de ragetul ei amorf. Ma scoate din sarite, mai ales ca asta s-a intamplat de nenumarate ori.

3. Vecina mea e pokemon. Da’ asa intr-un stil barbar. Se imbraca presupus gotic (desi arata cam emo…) si pretinde a fie „rocheritza” desi ea asculta numai bullshituri de genul Evanescence si o gramada de emo&folk crap. O singura data am auzit si un SOAD micutz. Si eu stiu mai bine decat oricina cam ce asculta ea, pentru ca ma obliga sa ascult si eu acelasi lucru (damn, ce i-as sparge boxele alea in freza).

4. Vecina mea e norocoasa. De ce? Pentru ca eu sunt o persoana pasnica. Poate ca altcineva ar fi prins-o in curtea scolii si i-ar fi indreptat trasaturile mutrei. Eu (deocamdata) ma multumesc sa-mi descarc nervii pe blog. Asta pana in punctul in care manifestarile anti-talent ale vecinei mele ma vor aduce in pragul cedarii nervoase. Daca se va intampla asta….i-as recomanda sa fuga de mine cand ma vede.

Refulare : Vecina draga, mori dracu odata, tavaleste-te in chinuri groaznice si mori tarandu-te scaldata in sange pana in mormant. Si ia-ti si afonia cu tine. Poate asa vei tacea o data pentru totdeauna.

Concluzie : Cum spuneam, mie imi e foarte draga vecina mea…

Update : Sondaj de opinie -> Oare sa-i trimit si ei linkul spre a se delecta cu acest articol?

Posted in manele, nox, pokemon, prostie | 6 Comments »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.